Cea mai veche amintire a mea cu vagă semnificație politică e plasată undeva prin perioada mineriadelor. Mă uitam cu mama la televizor, unde un grup mare de oameni strigau în cor “Regele Mihai”.
Nadia: Mama, ce strigă ăştia?
Mama: Ăăăă…strigă, ăă, “libertate”.
Nadia: Ba nu, strigă “Regele Mihai”. Strig şi eu. Regele Mihai! Regele Mihai! Regele Mihai!
Aşadar mi-am petrecut timpul în cele ce au urmat strigând “Regele Mihai” în sufragerie, în picioare, cu pumnii strânşi, până am răguşit, spre neplăcerea mamei care era deja păţită cu mine strigând pe stradă slogane nepopulare auzite la televizor (de pildă “Votaţi Ochiul”). Habar n-aveam cine e regele Mihai ăsta, dar în mintea mea de copil manipulator m-am gândit că sunt din cale-afară de drăgălașă când fac asta. Carevasăzică am zero amintiri sau cunoștințe directe despre comunism. Dar e de sezon să vorbeşti despre comunism, nu? (Apropo, mi-a trecut monarhismul când m-am făcut…
View original post 1,354 more words
Tudor Purice 